| |
 |
| Salut,
Acum
ca s-a sfarsit si cea de-a II a editie
a intalnirii noastre oficiale “Mos Craciun e Boulderist”,
as vrea spun cateva cuvinte cu privire la ceea ce s-a
intamplat in decursul zilei de sambata si nu numai;
Am
sa incep prin ai aminti pe cei care ne-au ajutat cu
datul prizelor jos de pe panou si anume Radu
Varlan, Dragos Cartianu, Andrei Mosloc si Tibi Samaon.
Fara ei volumul nostru de munca ar fi fost unul mult
mai mare. Apreciem si le multumim frumos pentru ajutorul
acordat.
Vineri
seara am incercat sa construim cat de cat structura
grupelor pentru a doua zi si ne gandeam ori la varianta
cu 17 participanti in 4 grupe, ori 20 de participanti
in cate 3 grupe, iar ca timp, ne gandeam la 45 minute/serie(asta
pentru ca pe site-ul nostru vineri seara erau inscrisi
68 de oameni). Sambata dimineata, datorita celor care
s-au inscris la fata locului, s-au creat inevitabil
4 grupe de cate 20 de participanti, iar timpul de concurs,
am hotarat sa fie o ora pentru fiecare grupa. Pentru
noi, numarul mare de participanti, respectiv, 80-82,
a fost satisfactia muncii implinite, iar pe mine personal
m-a bucurat cel mai mult prezenta celor 7 copii din
Sfantul Gheorghe care au facut un efort considerabil
sa ajunga la Bucuresti (au plecat dimineata din Sf Gheorghe
si s-au intors in aceeasi zi imediat dupa concurs).
Dar
sa revenim la “concurs”. Prima grupa a inceput la ora
12 si concurentii pareau ca se simt destul de bine.
Traseele au fost impartite pe 3 paliere de dificultate,
usoare, medii si grele. Am incercat sa facem traseele
astfel incat, fiecare dintre cei prezenti sa poate catara
cel putin un traseu, cei de nivel mai avansat sa aiba
si ei ce catara, dar in acelasi timp sa putem face si
o departajare pentru cei care urmau sa intre in finala.
La sfarsitul rundei de calificari, un mic bilant arata
ca 3 oameni au catarat toate traseele (Dan Ungureanu,
Catalin Petrescu si Nicolas Ecoffet) si nimeni nu a
ramas fara niciun traseu catarat. In afara
de cei 3 amintiti mai sus i-am mai remarcat pe Totonne
(prin chiotul de fericire dupa topul unui traseu
mediu), Pantea Stefan(top la un traseu
tare), Varga Lilla Edina(ambitie si
rautate-in sensul bun- ;a fost f aproape sa faca un
traseu mediu).
Finala.
S-a desfasurat in sistem piramidal, prin eliminare.
La baieti s-au calificat primii 8 concurenti, acestia
fiind impartiti in “echipe” de cate 2, iar fiecare “echipa”
la cate un bloc. Regula era ca cine face blocul din
mai putine incercari se califica mai departe (in caz
de egalitate departajarea se facea prin punctajul din
calificari). In prima etapa s-au “infruntat” Petrescu
cu Zuzu (la blocul lor s-a invartit o priza
si au fost mutati la un altul unde Petrescu a reusit
o evolutie mai buna decat cea a lui Zuzu mergand mai
departe in etapa aIIa), Ungureanu cu Raymond
(proaspatul tatic rezolvand repede blocul elimininandu-l
pe Ray), Nicolas cu Rus (brasovenul
dovedindu-se mai puternic de aceasta data decat tehnicul
francez) si Oli cu Nutu (”lupta” dintre
cei doi nemteni fiind “castigata” de Oli care a aratat
o mare pofta de catarat). In runda a II-a din finala
i-am putut urmari pe Ungureanu cu Petrescu (”lupta”
stransa castigata in cele din urma de Catalin Petrescu,
lui Dan alunecandu-i piciorul la a 2-a incercare care
se putea dovedi castigatoare) si Rus cu Oli
(o “batalie” si mai stransa decat cea anterioara
Rus reusind sa faca traseul inaintea lui Oli dar acesta,
cum am reamarcat si mai sus, aratand o pofta mare de
catarat a reusit sa egaleze performanta lui Bogdan din
acelasi numar de incercari si datorita punctajului din
calificari a mers mai departe). Ultima etapa din finala
i-a adus fata in fata pe Oliver Batir
din Piatra Neamnt si Catalin Petrescu din
Brasov. Cei doi s-au “infruntat” timp de 10 minute(cu
prelungiri de 3-4 minute “aratate de la margine de Mos
Craciun”, pentru spectacol) niciunul dintre ei nereusind
sa ajunga in top, diferenta facand-o priza intermediara
prinsa de Petrescu. Cu toate ca acest sistem piramidal
nou nu a fost perfect, a creat totusi spectacol pentru
cei din sala mai ales la ultimele 2 runde cand nimeni
nu mai statea pe scaune si toti erau “in buza scenei”
incurajand concurentii. La fete in calificari Crina
Ochenatu si Andreea Copaescu au fost la egalitate
pe primul loc, urmate de Diana
Racu, Cristina Ioan, Barbulescu Ruxandra, Bianca Zaharia,
Ana Zaharia, Camelia Varsescu, Nagy Hanna, Rebeka Varga
si Lilla Edina Varga toate cu acelasi punctaj
si deci pe locul 3. Cum nu ne asteptam la un astfel
de deznodamant am decis ca finala la fete sa se desfasoare
intre primele 2 calificate, iar pe locul 3 le-am declarat
pe cele amintite mai sus. Crina si Andreea s-au “confruntat”
pe 3 trasee, ambele reusind top la fiecare traseu fiind
la egalitate absoluta si la numarul de incercari. Prin
urmare le-am declarat pe amandoua castigatoare.
Ne cerem scuze pentru micile “erori” care au aparut
pe parcursul “concursului” si speram ca anul ce vine
sa imbunatatim ceea ce am gresit anul acesta.
La sfarsit am avut o “mica” tombola unde am dat cate
ceva fiecarui concurent care era prezent in sala. Globuri,
instalatii electrice pentru pomul de Craciun, prize
de antrenament de la Fane Milota(www.faneholds.com)
,bijuterii din argint de la Coco(www.cococlimb.ro),
tricouri si bluze cu design de catarat de la
Gabor (www.gabtrend.ro)
si papuci de catarat de la Jean, pe
care il gasiti usor, trebuie doar sa va ganditi putin
mai insistent la el:) . Pe langa diplomele
castigatorilor, am mai acordat cateva premii speciale,
respectiv lui George Maris (pentru
performanta primului sau 8A de boulder, in speranta
ca nu se va opri aici), Catalin Petrescu (pentru
un “week-end nebun” la Veliko-doua 8b-uri si un 8a+
flash), Nicolas Ecoffet (pentru multitudinea
de trasee reamenajate si batute la noi in tara),Claudiu
Miu (pentru uriasa performanta-primul roman
care face 8B de bloc-) si Cohn Robert (omul
cu initiativa acestui “concurs-imtalnire” , si cel care
a sprijinit cel mai mult ceea ce s-a intamplat anul
trecut si anul acesta)
Duminica,
dupa ce s-au linistit apele de tot, echipa organizatoare
s-a reunit pentru a pune prizele inapoi pe panou si
pentru putina curatenie in sala. Raluca Visinescu,
Cristina Ioan, Anaxi Blesa, Marius Luca, Marius “Mesteru”
Manole, Andrei Radu Angelescu, Vlad, Ioana Ionita ne-au
oferit un ajutor considerabil la pus prize si asa am
reusit ca luni panoul sa fie dat in folosinta.
Multumim
inca odata celor care ne-au ajutat (sper ca n-am uitat
pe nimeni).
Echipa
“Mos Craciun e Boulderist” va ureaza Craciun Fericit
si un an nou plin de bucurie. (text
de Neghi) |
|
Nr |
Numar
de Concurs
Nume Concurent
|
PUNCTAJ
CALIFICARI |
SEX |
|
1 |
11.
Petrescu Catalin |
650,6438931 |
m |
|
2 |
59.
Ecoffet Nicolas |
650,6438931 |
m |
|
3 |
2.
Ungureanu Daniel |
650,6438931 |
m |
|
4 |
34.
Batir Oliver |
573,6222111 |
m |
|
5 |
40.
Andrei Nutu-Manea |
301,4375439 |
m |
|
6 |
20.
Leusca Raymond |
275,6438931 |
m |
|
7 |
47.
Rus Bogdan |
273,7208162 |
m |
|
8 |
5.
zuzu |
207,5507826 |
m |
|
9 |
78.
Justin |
188,5693011 |
m |
|
10 |
58.
Iancu Adrian |
157,5883376 |
m |
|
11 |
28.
Martinica |
155,6652607 |
m |
|
12 |
48.
Maris George |
145,8158508 |
m |
|
13 |
61.
vartic tudor |
143,8927739 |
m |
|
14 |
49.
Micu Bogdan |
126,9230769 |
m |
|
15 |
4.
Jean |
122,2943723 |
m |
|
16 |
26.
Anaxi Blesa |
121,8740519 |
m |
|
17 |
29.
Pantea Stefan |
121,8740519 |
m |
|
18 |
1.
Limbovici “Limba” Florin |
90,84952085 |
m |
|
19 |
8.
Moslocea |
86,58008658 |
m |
|
20 |
42.
Mesteru |
86,58008658 |
m |
|
21 |
21.
Mardare |
86,15976616 |
m |
|
22 |
54.
Gabor Constantin |
84,23668924 |
m |
|
23 |
12.
Airinei Adrian |
50,44548045 |
m |
|
24 |
13.
Varlan Radu |
50,44548045 |
m |
|
25 |
41.
Samaon |
50,44548045 |
m |
|
26 |
3.
Popa Laurentiu (Balauru) |
44,74747475 |
m |
|
27 |
19.
Andreea Copaescu |
22,66770267 |
f |
|
28 |
32.
Ochenatu Crina |
22,66770267 |
f |
|
29 |
6.
Bogdan Predescu |
22,66770267 |
m |
|
30 |
15.
Nicolae Badea |
22,66770267 |
m |
|
31 |
51.
Radu Angelescu |
22,66770267 |
m |
|
32 |
67.
Vasile |
22,66770267 |
m |
|
33 |
22.
Totonne |
20,84952085 |
m |
|
34 |
30.
Dima Alexandru |
20,81585082 |
m |
|
35 |
25.
Carlig |
20,74462574 |
m |
|
36 |
38.
Diana Racu |
7,516187516 |
f |
|
37 |
7.
Cristina Ioan (Elf ) |
7,516187516 |
f |
|
38 |
31.
Barbulescu Ruxandra |
7,516187516 |
f |
|
39 |
37.
Bianca Zaharia |
7,516187516 |
f |
|
40 |
62.
Zaharia Ana |
7,516187516 |
f |
|
41 |
70.
Camelia |
7,516187516 |
f |
|
42 |
73.
Nagy Hanna |
7,516187516 |
f |
|
43 |
17.
Popescu Ionut |
7,516187516 |
m |
|
44 |
18.
Dragota Ioan Laurentiu |
7,516187516 |
m |
|
45 |
24.
Valentin Aldea |
7,516187516 |
m |
|
46 |
27.
Neculae Alexandru |
7,516187516 |
m |
|
47 |
33.
Marius Luca |
7,516187516 |
m |
|
48 |
35.
Margarintescu Iulian |
7,516187516 |
m |
|
49 |
55.
Alexandru Mihai Dragomir |
7,516187516 |
m |
|
50 |
74.
Varga Rebeka |
7,516187516 |
f |
|
51 |
63.
Cartianu Dragos Lucian |
7,516187516 |
m |
|
52 |
64.
ionescu andrei |
7,516187516 |
m |
|
53 |
69.
Bivuacu |
7,516187516 |
m |
|
54 |
71.
Mihai Viteazu |
7,516187516 |
m |
|
55 |
75.
Varga Lilla Edina |
7,516187516 |
f |
|
56 |
72.
Csaki Botond |
7,516187516 |
m |
|
57 |
76.
Nemet Laszlo |
7,516187516 |
m |
|
58 |
77.
Cioba Adrian |
7,516187516 |
m |
|
59 |
80.
Bigfoot |
7,516187516 |
m |
|
60 |
9.
Micea Craciun |
5,593110593 |
m |
|
61 |
14.
Oprea Petru Sorin |
5,593110593 |
m |
|
62 |
23.
Ionita Ioana |
3,774928775 |
f |
|
63 |
10.
Raluca Visinescu |
3,67003367 |
f |
|
64 |
79
. Rudy |
1,851851852 |
m |
|
|
|
|
|
|
|
|
Finala
Baieti |
|
|
|
|
|
|
|
|
11.
Petrescu Catalin |
|
|
|
|
5.
Zuzu |
11.
Petrescu Catalin |
|
|
|
|
2.
Ungureanu Daniel |
|
|
|
2.
Ungureanu Daniel |
|
11.
Petrescu Catalin |
11.
Petrescu Catalin |
|
20.
Leusca Raymond |
|
34.
Batir Oliver |
|
|
|
|
|
|
|
59.
Ecoffet Nicolas |
47.
Rus Bogdan |
|
|
|
47.
Rus Bogdan |
34.
Batir Oliver |
|
|
|
|
|
|
|
|
34.
Batir Oliver |
|
|
|
|
40.
Andrei Nutu-Manea |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Finala
Fete – Egalitate loc 1 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
19.
Andreea Copaescu |
|
|
|
|
32.
Ochenatu Crina |
|
|
|
crina a spus:
Anul ce vine sa fie mult mai bun pentru toti cataratori. Sa ne atingem obiectivele propuse, in catarare. Multa sanatate! mesteru a spus:
La multi ani, baaanditilor! mesteru a spus:
La multi ani, baaanditilor! cheloo a spus:
Sa fiti iubiti si sa aveti parte numai de bucurii.
sarbatori fericite !
Ioana a spus:
Concursul a fost super fain, cel mai bine organizat dintre toate la care am participat ;). Singura mea problema o fost cu barul ala... sa poata consuma si moshu boulderist un suc, o cafea,o maslina, o atentie. Mi-a placut mult atmosfera din timpul concursului (si de a doua zi :D)Clar mai particip si la anu !!! crina a spus:
Sarbatori fericite! tuturor Limba ( Mos Gerila ) a spus:
da. foarte fain. in schimb pentru la anul, dau o idee: conditie de participare - toti concurentii sa fie imbracati in "craciuni" sau "craciunitze" ori macar sa aiba extraordinarele caciuli. in ambii ani, la acest concurs doar eu am fost in tema. nu mai pooooot :D . gata, m-am saturat. daca mosc craciun e boulderist, atunci mos craciun sa fie.
P.S. Neghi, apropo, la anul imi dai voie sa filmez ? sa stiu. :D Gabor a spus:
Foarte frumos concursul! A fost primul meu concurs de panou si prin urmare nu prea am cu ce sa fac comparatie. Daca ar fi sa fac reprosuri mi-as face mie unul: am fost cu morcovu`!; nu m-am dat deloc relaxat, eram agitat, tremura carnitza pe mine de parca eram in direct la OTV! Faceam cate un traseu usor dupa care trebuia sa ma asez pe saltea sa ma "linistesc" :-). Era mijto ca nu eram singurul...ma mai intersectam cu Mitica si aflam ca si el e la fel.
Finala a fost bestiala! Creca n-am urlat niciodata asa tare. Felicitari cataratorilor care au facut spectacol si felicitari organizatorilor pentru idee si efort!
Numai bine! Gabor a spus:
Foarte frumos concursul! A fost primul meu concurs de panou si prin urmare nu prea am cu ce sa fac comparatie. Daca ar fi sa fac reprosuri mi-as face mie unul: am fost cu morcovu`!; nu m-am dat deloc relaxat, eram agitat, tremura carnitza pe mine de parca eram in direct la OTV! Faceam cate un traseu usor dupa care trebuia sa ma asez pe saltea sa ma "linistesc" :-). Era mijto ca nu eram singurul...ma mai intersectam cu Mitica si aflam ca si el e la fel.
Finala a fost bestiala! Creca n-am urlat niciodata asa tare. Felicitari cataratorilor care au facut spectacol si felicitari organizatorilor pentru idee si efort!
Numai bine! bianca a spus:
mie mi-a placut. Bogdan Predescu a spus:
intrucat mi s-a cerut..o sa zic si io cate ceva pe-aici. Zic asta ca un "preliminary statement" ca un scut pentru eventualele injuraturi de dupa :P
Crina: tu de ce crezi ca "bulangiu" se foloseste numai la genul masculin? :P..deh...baietii astia - majoritari de altfel :D Era o vorba, "cine-mparte parte-si face..." Asta-i viatza .. si unii spun ca-i frumoasa.
Solutie: fetelor, apucati-va de catzarat, e fun! :)
Si-acum lasand bascalia :D, eu unul am observat oarece imbunatatiri fatza de anul trecut. In primul rand de imagine (pre si post concurs :P). Dovada ca a venit mai multa lume.
Despre trasee n-as putea spune prea multe intrucat nivelul nu-mi permite inca :D
Se mai poate lucra la sunet/sonorizare :P ...o parere destul de subiectiva de altfel...de luat in calcul totusi.
Iluminarea, la fel - nush cat de multe se pot face in directia asta dar am zis si io.
Premiile: sa fie lipsa de inspiratie sau doar o restrictie impusa de sponsori - prea multe globuri oameni buni! :D mie unul nu-mi spun nimic.
In fine, ca o concluzie, concursul asta a fost si ramane dupa parerea mea o idee excelenta.
Multa bafta in continuare!
"..And Justice For All !" mozlocea a spus:
nici io nu mai vin la anu daca nu participa crina. Blasfemie Bivuac a spus:
Problema a fost rezolvata
Ne cerem scuze ca sa omis specificarea Crinei pe locul 1 si speram sa se razgindesca..
Pina la urmatorul concurs ai uram spor la antrenamente shi "Sarbatori Fericite"
 Crina a spus:
merci Bifi. Apreciez ca se va modifica ceea ce scrie pe roclimbing. Eu de fel ma tin de cuvant si sper sa nu te superi, dar nu pot sa particip la acest eveniment. Si stii ca si anu' trecut a fost cam dubios la fete, dar nu mai conteaza.
Spor si tie la antrenamente si sa devii campion la anu'. Eu asta iti doresc pt anul nou. Sarbatori fericite! Bifi a spus:
Salutare tuturor,
Site-ul despre care spune Crina este roclimbing.net si acolo s-a facut o greseala in sensul ca cel care a editat stirea a scris gresit.Insa NU va ramane asa. Am anuntat si se va modifica. Scuze de greseala a fost FARA INTENTIE.
Pentru Crina: nu s-a gresit intentionat!Multumim pentru intelegere si felicitari pentru rezultate de anul aceasta(Campioana nationala boulder),spor la antrenamente si sarbatori fericite. Speram sa te razgandesti si sa fi alaturi de noi si anul viitor.Numai bine , Bifi crina a spus:
Bivuac iti raspund sincer la intrebare:
-la acest eveniment m-a deranjet faptul ca mereu se scoate in evidenta participare baietilor si pe fete le lasa in palta Domnului. In calificari au facut trasee astfel incat sa nu poata departaja. Ori prea usoare ori prea intinse, ceea ce nu cred ca e ok.
In finala traseele au avut aceasi dificultate. Le-au facut astfel incat sa scape de noi.
-Sa spune-mi ca nu ma deranjeaza ca pe site scrie castigatoare la fete e Andreea. Pai eram si eu pe acolo, dar cel ce a scris nu-mi aprecieaza munca mea la antrenamente( ma antrenez singura) pt a aduce rezultate la concursuri. Multi ma intreaba de ce nu catar seara cu baietii. Acum am ocazia sa le raspund: am un program fix de antrenament cu cronometru si de aceea dimineata ma concentrez mult mai bine la ce am de facut.
Nu vreau sa mai particip la anu' la "Mos Ctraciun e boulderist" pt ca nu vreau sa ma simt iar prost. Va multumesc pt intelegere.
Sarbatori fericite! Bivuac a spus:
Crina daca vrei ca acest comentariu sa fie constructiv comenteaza te rog ce anume nu ti-a placut la acest concurs poate la anul baietii vor tine cont shi de parerile altora. Asta este shi scopul acestui site crina a spus:
felicitari lui Robert si Miu pentru tot ce au facut la aceat concurt. Bravo lor. In rest ma abtin crina a spus:
Stiu si respect munca depusa pentru aceast eveniment, dar n-am ce sa comentez in legatura cu acesta. crina a spus:
vizavi de trasee a fost cat de cat ok, dar in rest mie nu mi-a placut. Sper sa nu va suparati, dar la anu' nu mai particip la aceasta competitie. Iulian a spus:
Felicitari, a fost excelent, au meritat 1000km pe tren pt a participa. PetRescue a spus:
Foarte faina ideea de finala, trasee extraordinare de toate genurile, dar cel mai important realizabile, toate au adus un plus de spectacol. Spun asta nu numai ca sa va laud ci si in speranta ca la anul va fi macar la fel de bine Elf a spus:
ca si data trecuta, atmosfera super si trasee faine ;)
felicitari pentru organizare! mesteru a spus:
felicitari organizatorilor pt initiativa, munca depusa si suportul material!
de apreciat si efortul celor veniti de departe Coaja a spus:
Frumos concursul, in special mi-a placut cum a fost organizata finala. Sarbatori fericite tuturor! Bivuac a spus:
Traseele au fost faine iar atmosfera relaxata
shi prietenoasa
Brava shi la mai multe concursuri de acest gen
|
| In data de 13 decembrie 2008, SAMBATA ,
in perioada sarbatorilor de iarna, continuand “traditia”,
in apropierea Craciunului, va avea loc cea de-a doua editie
a concursului de bouldering " Mos Craciun e boulderist”.
Locatia aleasa va fi si de aceasta data Ecran Club,
a carui adresa (pt cine nu stie): se afla in Bucuresti,
in parcul Politehnicii, intre statiile de metrou Politehnica
si Grozavesti.
Inscrierile se vor incheia la ora 11.00.
Concursul se va desfasura doar pe parcursul zilei de
13 dec (sambata) si se va avea urmatorul program :
11.30 -Anuntarea grupelor;
12.00-16.00 -Calificari;
16.00-17.00 -Finala fete;
17.00-18.00 -Finala baieti;
dupa 18.00 -Premierea plus ceva surprize...
Programul poate suferi modificari ulterioare in functie
de situatia data si a fost publicat pentru a va face
o idee despre programul pe care dorim sa il urmam.
De data aceasta va exista taxa de inscriere. Va exista
o urma in care fiecare va lasa cat considera ca este
ok si cat de mult apreciaza aceasta idee de concurs
si de ce nu cat poate...
Calificarile vor fi “la lucru” iar finala
“la vedere”.
In finala vor fi 2 (doua) grupe Fete & Baieti ,
si se vor desfasura separat , confom programului.
|
 |
In calificari vor fi 10
trasee, 3 usoare, 4 medii si 3 grele (traseele fiind
punctate in mod diferit cu cate 100, 500 si respectiv
1000 de puncte). In cazul in care 2 concurenti vor iesi
la egalitate va avea intietate cel care a realizat traseul
mai greu.
In finala se va promova un nou sistem de competitie
, un sistem facut pentru spectacol (NU trebuie ratata).
In functie de cati concurenti se vor inscrie va depinde
numarul de concurenti dintr-o grupa si numarul de concurenti
care se califica in finala.
Premiile – vor fi pentru cei care urca pe podium
si ca si data trecuta vor fi cateva suprize. (cei care
au ramas pana la sfarsit stiu despre ce este vorba)
Prin organizarea acestui eveniment in preajma sarbatorilor
de iarna , incercam sa aducem mai aproape unii de ceilalti
cataratorii din tara indiferent de nivel si performante.
Acest eveniment se doreste a fi mai mult decat un concurs
, o intalnire a cataratorilor din RO inainte de trecerea
in noul an....
Va asteptam pe toti...
Robert Cohn (0730121221) & Echipa.(0765 488 600
– Neghi , 0722284144 -Bifi, 0763727239 -Miu).
Concurenti inscrisi:
1. Limbovici "Limba" Florin
2. Ungureanu Daniel
3. popa laurentiu (Balauru)
4. Jean
5. zuzu
6. Bogdan Predescu
7. Cristina Ioan (Elf )
8. moslocea
9. Ionut Ambrosie
10. raluca visinescu
11. petrescu catalin
12. Airinei Adrian
13. Varlan Radu
14. Oprea Petru Sorin
15. Nicolae Badea
16. doru baias
17. Popescu Ionut
18. Dragota Ioan Laurentiu
19. Andreea Copaescu
20. Leusca Raymond
21. Mardare
22. totonne
23. Ionita Ioana
24. Valentina Aldea
25. carlig
26. anaxi blesa
27. Neculae Alexandru
28. Martinica
29. Pantea Stefan
30. Dima Alexandru
31. Barbulescu Ruxandra
32. OCHENATU CRINA
33. Marius Luca
34. batir oliver
35. Margarintescu Iulian
36. Radu Burtescu
37. Bianca Zaharia
38. diana racu
39. Rodica Ciobanu
40. andrei nutu-manea
41. samaon
42. mesteru
43. Pintilie Tudor
44. Stoian Radu Teodor
45. manea razvan
46. Pop Daniel
47. Rus Bogdan
48. Maris George
49. Micu Bogdan
50. Matei Popovici
51. Radu Angelescu
52. Antonia Trifu
53. Arina Trifu
54. Gabor Constantin
55. alexandru mihai dragomir
56. Cristina Hica
57. radu ionescu
58. Iancu Adrian
59. Ecoffet Nicolas
60. Osteanu Catalin
61. vartic tudor
62. vartic razvan
63. Cartianu Dragos Lucian
64. ionescu andrei
65. Raducanu Adriana
66. Justin
67. Mircea Craciun
68. Camelia Varsescu
|
|
|
|
|